Certificare
Ocolul Silvic Muntenia, administratorul fondului forestier deținut de S.C. Silvador Company SRL și S.C. Forest Capital SRL
Implementează un sistem de certificare a managementului forestier ca un instrument care garantează respectarea unor proceduri de gestionare responsabilă a pădurilor. Anexăm prezentei notificări datele de identificare a proprietăților forestiere aflate în administrarea ocolului, incluse in procesul de certificare.

O parte importantă a sistemului de certificare a managementului forestier este consultarea tuturor grupurilor interesate privind impactul social și de mediu al modului de gestionare a pădurilor administrate de Ocolul Silvic Muntenia.

Anual au loc consultări publice cu organizații din domeniul agențiilor guvernamentale (cu rol în protecția mediului, respectarea regimului silvic, a sistemului de gospodărire a apelor), administrații ale ariilor protejate, instituții de învățământ, asociații de vânătoare, reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale, agenți economici din turism, exploatări forestiere etc.
O etapă importantă a procesului de certificare este identificarea Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare (PVRC). Identificarea se va face pe baza „Ghidului practic pentru identificarea și managementul pădurilor cu valoare ridicată de conservare”, elaborat de WWF (2013).
Aria protejată de interes comunitar ce se suprapune parțial cu fondul forestier gestionat de OS Muntenia și pe care se implementează sistemul de certificare FSC® este ROSCI0344-Pădurile din sudul Piemontului Cândești, având custode ANANP Dâmbovița.

Consultarea Comunităților locale potențial influențate de managementul forestier desfășurat pe suprafețele de fond forestier incluse în certificare este prioritar.
Astfel, căutăm opiniile dumneavoastră: observațiile și comentariile în legătură cu impactul modului de gestionare al pădurilor sunt importante și binevenite, fie exprimate public, fie exprimate confidențial, sub orice formă care este mai ușoară și mai sigură pentru dumneavoastră.

În acest sens vă invităm să contactați responsabilul cu certificare dl. ing. Mihai Panțuru; tel: 0737058904;
email: mihai.panturu@silvador.ro

Procesul de certificare este unul transparent și participativ în acest sens punem la dispoziția celor interesați următoarele documente:
Rezumat public plan de management
Procedura privind
reclamațiile
Declarația privind acordul cu Principiile si Criteriile FSC® pentru Management Forestier
Raport final public PVRC OS Muntenia
Documentele pot fi solicitate de la responsabilul cu implementarea și monitorizarea sistemului de certificare dl. ing. Mihai Panțuru.