Pe data de 4 octombrie 2024, am organizat un training dedicat personalului de exploatare forestieră și pădurarilor Ocolului Silvic Muntenia. Scopul principal al acestui eveniment a fost instruirea în ceea ce privește organizarea activităților de exploatare forestieră, metodele de doborâre și colectare a arborilor, toate realizate conform normelor stricte de siguranță și cu respectarea cerințelor ecologice.
Ne-am propus să îmbinăm eficiența activităților de exploatare cu protejarea mediului și siguranța lucrătorilor, pentru a contribui la un management forestier sustenabil și responsabil.